sigla Cuvintele lui Stefan
  • Cuvinte
  • Linii și hașuri
  • Povești
  • Rime
  • Newsletter

Biblioteca invizibilă

de Genevieve Cogman

Tipărită la editura Nemira

V-ați gândit vreodată la cum ar arăta o bibliotecă multidimensională? Nu c-ar fi ușor de imaginat, dar vă întreb tocmai pentru a vă stârni curiozitatea, căci despre așa ceva este vorba în această serie. Biblioteca invizibilă ori „The Invisible Library” este o serie formată din 8 volume, dintre care primele 3 au fost traduse în limba română.

Genevieve Cogman, autoarea cărții, a creat-o pe Irene, personajul principal, o bibliotecară care se dezvăluie a fi un agent secret special. Ea activează în Biblioteca ce lega mii de lumi prin cărțile care erau aduse în interiorul ei pentru protecție și depozitare. Scopul lui Irene era să protejeze cărți, pe care le aducea după fel și fel de misiuni din diverse alte lumi, pe tărâmul Bibliotecii noastre.

Fiecare dintre lumile acestea aveau, conform autoarei, un alt curs al evenimentelor, unele cărți fiind unice, scrise doar într-o singură lume. Bibliotecarii, căci Irene era doar una dintre ei, aveau o metodă eficace de a recupera astfel de documente, metoda „Limbajului”. Acest limbaj putea fi folosit numai de către ei, folosit cât să „altereze realitatea”, de la lucruri mărunte precum „-Ușă, deschide-te!” până la păcălirea minții într-așa fel încât să perceapă un pliant ca un act oficial. Limbajul e folosit de Irene în misiunile ei pe de-a lungul seriei în fel și fel de variațiuni.

Istoria contrafactuală este un mod de a răspunde la întrebarea „Ce s-ar fi întâmplat dacă...?”, existând nenumărate cărți și filme pe acest subiect, procedeu ce se numește Ucronie. De această istorie alternativă s-a folosit și Genevieve Cogman în creația sutelor de lumi prin care trec Irene și Kai, ucenicul acesteia, într-unele fiind clară, de exemplu, întrebarea „Ce s-ar fi întâmplat dacă Marea Britanie nu ar fi devenit o mare putere colonizatoare?”, ori „Ce s-ar fi întâmplat dacă revoluția franceză ar fi eșuat complet?”. În seria „Biblioteca invizibilă”, lumea este formată dintr-un multivers de realități paralele, fiecare cu propriile versiuni ale istoriei ori culturi unice, idee care trimite tot la istoria alternativă despre care scriam mai sus.

Cărțile, pentru cei care citesc mult și sorb cuvinte de la micul dejun până târziu în noapte, pot schimba lumi, sunt hotărâtoare în interpretarea realității, iar puterea literară a lor poate reschimba istoria. Cred că despre această putere este vorba în cărțile a căror recenzie o fac aici, puterea cuvântului scris pe care bibliotecarii lui Genevieve Cogman o folosesc și o protejează în același timp.